Categorii
Mara Aiacoboaie şi Corina Popovici au ratat calificarea la Jocurile Olimpice
Cupa Mondială de sărituri în apă de la Londra a început prost pentru cele două reprezentante ale noastre, la singura probă individuală, platforma de 10 metri. Atât Corina Popovici cât şi Mara Aiacoboaie au ratat calificarea în finală, clasările lor în preliminarii fiind unele modeste. Corina Popovici a încheiat pe locul 24, în timp ce Mara Aiacoboaie s-a clasat doar pe locul 33, dintr-un total de 40 de sportive.
Primele 18 clasate vor lupta mâine, în finală, pentru biletele olimpice. Acestea sunt, în ordinea clasării intermediare:
1. Chen (CHI), 2. Koltunova (RUS), 3. Steuer (GER), 4. Mendoza (MEX), 5. Benfeito (CAN), 6. Gladding (GBR), 7. Wiggins (AUS), 8. Nakagawa (JPN), 9. Filion (CAN), 10. Kurjo (GER), 11. Pamg (MAS), 12. Hu (CHI), 13. Ortiz (MEX), 14. Powell (GBR), 15. Batki (ITA), 16. Tukiet (MAS), 17. Un Hyang (PRK), 18. Ishimatsu (USA).
Delegaţia noastră mai are speranţe olimpice la sincronul de platformă, unde vor sări Mara Aiacoboaie şi Adina Topolinschi.
